luni, 8 septembrie 2014

Astenie De Toamnă


Vara și-a luat adio într-un apus sângeriu,
Te-a luat fără a-mi spune vreun cuvânt
Și mi-a lăsat doar curiosul, rece început
Al unui anotimp necunoscut…

E un anotimp pe care nimeni nu-l știe,
Îl întreb și răspunsuri nu primesc,
Suntem doi străini într-o lume confuză
Ca două raze într-o reflexie difuză…

Dar dacă mă întrebi, poate ai să râzi,
Toamna îmi place, sincer să fiu,
În dansul frunzelor și melancolia ei
Găsesc liniștea ochilor mei…

Și îmi amintesc de tine când mă trezesc
În sunetul ploii care bate în ferestre,
În șoaptele vântului care mă îmbrățișează
Și privind frunzele care dansează…

Devine simplu, chiar prea ușor de intuit
Oricât de scurte ar fi zilele reci,
În căldura nopții singur număr stelele
Și știu că și tu privești spre ele…

Pictez în fiecare zi câte un tablou cu tine,
Ești mai frumoasă în fiecare dintre ele
Dar oricât de frumoasă te-ar înfățișa tablourile, ție
Nu îți poate reda frumusețea nici o simfonie…

Îmi este dor, însă aștept cuminte să te întorci,
Cu tot cu jumătate de inimă îmi lipsești
Și poate te-am corupt deja, dar nimeni nu știe,
Că în secret ne place a toamnei astenie…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu